Substanțele active se aprobă la nivel european, dar produsele de protecție a plantelor se autorizează în fiecare țară. Iată de ce și ce cale legală există.
Este una dintre cele mai frecvente confuzii din agricultură: „dacă produsul e aprobat în UE și se folosește în Ungaria sau în Italia, de ce nu pot să-l folosesc și eu în România?”. Răspunsul ține de modul în care este construită legislația europeană a produselor de protecția plantelor (PPP). Pe scurt: Uniunea Europeană aprobă substanțele active, dar fiecare stat membru autorizează (omologhează) produsele finite pentru teritoriul său. Sunt două niveluri diferite.
Două niveluri: substanța activă și produsul
La nivel european, Comisia Europeană aprobă substanțele active, pe baza evaluării științifice a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA). O substanță activă aprobată în UE poate intra, în principiu, în compoziția produselor.
La nivel național, însă, produsul comercial propriu-zis (substanța activă plus toate celelalte componente ale formulării) trebuie autorizat separat de fiecare stat. Regula de bază este stabilită de articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009: un produs de protecția plantelor nu poate fi introdus pe piață sau utilizat într-un stat membru decât dacă a fost autorizat în statul respectiv.
Reținem:
Aprobarea substanței active la nivel UE ≠ dreptul de a folosi produsul în România.
În România, produsele se autorizează de Comisia Națională de Autorizare a Produselor de Protecția Plantelor (CNAPPP), în cadrul ANF, conform Regulamentului (CE) nr. 1107/2009.
De ce se autorizează separat, în fiecare țară
Pentru autorizare, UE este împărțită în trei zone cu condiții agricole, climatice și de mediu asemănătoare: zona de Nord, zona Centrală și zona de Sud. Un stat din zonă evaluează dosarul în calitate de stat membru raportor zonal, iar celelalte state din aceeași zonă pot autoriza apoi produsul la nivel național.
Un detaliu important pentru România:
România face parte din zona Centrală — alături de Belgia, Germania, Luxemburg, Ungaria, Irlanda, Țările de Jos, Austria, Polonia, Slovenia, Slovacia și Cehia.
Deci un produs autorizat în Italia, Spania sau Grecia (zona de Sud) nu se află nici măcar în aceeași zonă cu România — condițiile de cultură și de mediu evaluate acolo pot fi diferite de cele de la noi.
Autorizarea națională nu este o formalitate birocratică. Ea stabilește exact pentru ce culturi și dăunători poate fi folosit produsul la noi, în ce doze, cu ce măsuri de protecție a operatorului, a consumatorului și a mediului și cu etichetă în limba română. Aceleași condiții pot diferi de la o țară la alta, în funcție de climă, de structura culturilor și de presiunea dăunătorilor.
„Dar se recunoaște reciproc, nu?” — da, dar la solicitare
Regulamentul prevede un mecanism de recunoaștere reciprocă (articolele 40–42): titularul unei autorizații dintr-un stat membru poate solicita recunoașterea aceleiași autorizații în alt stat din aceeași zonă. Cuvântul-cheie este „poate solicita”. Recunoașterea nu este automată: deținătorul unei autorizații trebuie să depună o cerere și un dosar de autorizare, iar autoritatea din țara-gazdă (în România, CNAPPP) decide acordarea unei autorizații naționale. Până atunci, produsul pur și simplu nu este autorizat la noi.
Mai mult, un stat membru poate impune măsuri suplimentare de reducere a riscului sau poate refuza autorizarea, dacă particularitățile locale de mediu sau agricole o cer (articolul 36). Tocmai de aceea un produs poate fi autorizat într-o țară și neautorizat în alta.
O altă cale legală pentru un produs autorizat în altă țară: comerțul paralel
Există totuși o cale prin care un produs autorizat în alt stat membru poate ajunge legal pe teritoriul României: permisul de comerț paralel (articolul 52 din Regulamentul 1107/2009). Dar și aceasta are condiții stricte:
- produsul trebuie să fie autorizat în țara de origine;
- în România trebuie să existe deja un produs de referință autorizat, iar produsul adus trebuie să fie identic sau echivalent cu acesta (aceleași substanțe active, același producător, același tip de formulare);
- trebuie depusă o cerere la ANF, care verifică identitatea și acordă un permis de comerț paralel.
Cu alte cuvinte, nu poți aduce și folosi pur și simplu un produs pentru că este autorizat în altă țară — ai nevoie de un permis românesc, iar acesta se acordă doar dacă produsul are un „geamăn” deja autorizat în România.
Ce înseamnă asta pentru fermier
- Folosirea unui produs neautorizat în România este ilegală, chiar dacă produsul este autorizat în altă țară din UE.
- Un produs neautorizat la noi poate avea etichetă în altă limbă, doze sau culturi diferite de condițiile românești și poate lăsa reziduuri peste limitele admise — cu risc pentru recoltă, pentru consumator și pentru propria conformitate la controale.
- Verificați întotdeauna dacă produsul este autorizat în România, consultând lista oficială a produselor de protecția plantelor autorizate, publicată de ANF, precum și baza de date PEST-EXPERT.
Înainte să cumpărați sau să aplicați un produs:
Verificați că este autorizat în România (lista ANF / baza PEST-EXPERT).
Citiți eticheta în limba română: cultura, doza și dăunătorul pentru care este autorizat.
Dacă un produs vă interesează, dar nu e autorizat la noi, întrebați ANF despre calea legală (comerț paralel), în loc să îl folosiți pe cont propriu.
În concluzie: aprobarea unei substanțe active la nivel european este doar primul pas. Ca un produs să poată fi folosit legal în România, el trebuie autorizat aici — pentru că doar așa se garantează că este potrivit, sigur și corect etichetat pentru condițiile agricole și de mediu de la noi. Este o măsură de protecție, nu o barieră birocratică.