Mesaj la încheierea mandatului directorului general al Autorității Naționale Fitosanitare

ANF Laborator152

La încheierea mandatului meu la conducerea Autorității Naționale Fitosanitare, adresez mulțumiri echipei instituției — colegilor din laboratoare, inspectorilor din teritoriu și structurilor centrale și teritoriale. Rezultatele obținute în această perioadă se datorează, în primul rând, profesionalismului și implicării lor.

Am urmărit consolidarea capacității instituționale a ANF și apropierea acesteia de nevoile reale ale fermierilor. Printre rezultatele acestei perioade se numără actualizarea cadrului legislativ prin adoptarea OUG nr. 53/2025, reorganizarea rețelei teritoriale în 20 de oficii fitosanitare, modernizarea laboratoarelor și dotarea instituției prin Programul RAPID, cu o finanțare de peste 16 milioane de euro, precum și dezvoltarea unui sistem de avertizare timpurie destinat fermierilor.

Activitatea de control a fost întărită, cu un grad de conformitate de 99,07% la analizele de reziduuri din anul 2025 și un număr record de echipamente de aplicare verificate. Totodată, capacitatea de carantină fitosanitară a fost consolidată prin elaborarea a șase Planuri de Urgență și prin digitalizarea procesului de emitere a certificatelor fitosanitare.

Rămân proiecte importante de continuat, iar asigurarea continuității acestora este esențială pentru buna funcționare a instituției. Mulțumesc partenerilor noștri — fermieri, mediul asociativ, industria de profil, mediul academic și instituțiile cu care am colaborat.

Bilanțul detaliat al mandatului poate fi consultat în raportul de activitate

Romeo Șoldea
Director general al Autorității Naționale Fitosanitare