Cum se confirmă un caz, de unde vin plantele bolnave, ce face autoritatea și ce rămâne în sarcina deținătorului de plantație.
Articolul despre masa rotundă de la Odobești, dedicată protecției viței-de-vie, a strâns numeroase reacții din partea viticultorilor. O parte sunt critice, o parte aduc semnalări din teren, iar întrebările se repetă. Merită un răspuns punctual, pentru că subiectul privește direct patrimoniul viticol al României.
Ce este flavescența aurie și cum se confirmă un caz
Flavescența aurie este o boală a viței-de-vie produsă de fitoplasma Grapevine flavescence dorée phytoplasma și transmisă de cicada Scaphoideus titanus, cel mai eficient vector cunoscut al acesteia. Fitoplasma este organism dăunător de carantină pentru Uniune, a cărui prezență este cunoscută pe teritoriul Uniunii, și figurează în anexa II partea B la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, în cadrul de reglementare instituit prin Regulamentul (UE) 2016/2031.
Simptomele se văd mai ales din vară: frunze îngălbenite la soiurile cu struguri albi sau înroșite la cele cu struguri negri, cu marginile curbate spre partea inferioară, lăstari care rămân erbacei și nu se lignifică, ciorchini care se usucă. Niciunul dintre aceste semne nu aparține însă exclusiv flavescenței aurii — pot fi produse și de alte boli, sau de factori abiotici.
De aceea diagnosticul nu se poate pune din ochi. Confirmarea prezenței agentului patogen se face numai prin analize de laborator, cu metode de diagnostic specifice.
Ce face Autoritatea Națională Fitosanitară
ANF derulează anual un program național de supraveghere specifică pentru flavescența aurie și pentru vectorul Scaphoideus titanus. Supravegherea înseamnă inspecții fitosanitare în plantații, identificarea plantelor cu simptome suspecte, prelevarea de probe și confirmarea de laborator a prezenței agentului fitopatogen. Programul este public, pe www.anfdf.ro.
În privința vectorului, ceea ce contează este urmărirea populațiilor și a stadiilor lui de dezvoltare, pentru că de ele depinde momentul intervenției. Iar acel moment nu poate fi fixat uniform la nivel național și nici după o dată din calendar: dinamica cicadei este influențată de condițiile climatice, de particularitățile geografice și de microclimatul fiecărei plantații. Tratamentul trebuie corelat cu apariția stadiilor sensibile de dezvoltare ale vectorului, în condițiile locale.
De unde vin, totuși, plantele bolnave
Este întrebarea care revine cel mai des în comentarii. Răspunsul cere o distincție între trei situații, cu niveluri de risc complet diferite.
1. Din afara Uniunii Europene, introducerea este interzisă. Anexa VI a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2072 include plantele de Vitis L., altele decât fructele, originare din țări terțe, pe lista mărfurilor a căror introducere în Uniune este interzisă. Singura excepție prevăzută de legislație este Elveția. Pe cale legală, deci, materialul săditor de viță-de-vie nu poate intra în România din afara Uniunii.
2. În interiorul Uniunii, circulația se face cu pașaport fitosanitar. Pașaportul nu este o etichetă comercială. El poate fi emis numai în cadrul sistemului oficial de control fitosanitar, de operatori profesioniști autorizați în acest scop, și certifică faptul că materialul respectă cerințele fitosanitare aplicabile. Rolul lui cel mai important este însă trasabilitatea: permite identificarea operatorului și a lotului din care provine materialul și, după caz, urmărirea circuitului acestuia. Dacă mai târziu apare o neconformitate, autoritatea competentă poate afla de unde a plecat lotul și unde a ajuns.
Nici aici riscul nu este zero, iar motivul ține de biologia bolii: unele plante infectate pot să nu prezinte simptome vizibile la momentul inspecției, în funcție de momentul infecției, de stadiul de dezvoltare al plantei și de evoluția simptomelor. Tocmai de aceea, pentru materialul de înmulțire viticol, tratamentul cu apă caldă — 50 °C timp de 45 de minute — este o măsură suplimentară importantă de reducere a riscului.
3. În afara circuitului oficial, nu există nicio garanție. Butași sau vițe altoite cumpărate de la persoane particulare, din târguri, comandate pe platforme online sau aduse informal peste frontieră pot să nu fie însoțite de pașaport fitosanitar și nu oferă garanțiile de trasabilitate și de verificare ale sistemului oficial. Dacă o plantă se dovedește ulterior infectată, originea materialului poate fi imposibil de stabilit, iar identificarea celorlalte plantații în care a ajuns devine foarte dificilă.
Distincția contează pentru că materialul de înmulțire infectat este principala cale prin care fitoplasma se deplasează pe distanțe mari. În interiorul unei plantații și în zonele învecinate, răspândirea este favorizată în principal de vector. Pașaportul fitosanitar nu este, așadar, o formalitate birocratică: este singurul mecanism prin care se poate ști de unde vine vița pe care o plantați. Cereți-l, păstrați-l și evitați materialul a cărui origine nu poate fi documentată.
Nu este un subiect deschis acum
Primele confirmări oficiale ale flavescenței aurii în România datează din 2021. De atunci, focarele identificate sunt raportate an de an și puse sub măsuri de eradicare, iar supravegherea continuă în fiecare sezon. Cea mai recentă întâlnire tehnică pe această temă a avut loc pe 8 septembrie 2026, la Odobești, sub coordonarea Academiei de Științe Agricole și Silvice.
Ce ține de autoritate și ce ține de deținătorul plantației
Autoritatea Națională Fitosanitară, în calitate de autoritate competentă în domeniul fitosanitar, supraveghează starea fitosanitară, efectuează controalele oficiale, prelevează și transmite probele pentru diagnostic, dispune măsurile prevăzute de legislație și verifică aplicarea lor.
ANF nu deține și nu administrează plantațiile viticole și nu poate substitui responsabilitățile operatorilor și ale deținătorilor de plantații. Îndepărtarea și distrugerea plantelor infectate, combaterea vectorului și menținerea plantației în condiții fitosanitare corespunzătoare revin celor care o dețin sau o exploatează, potrivit măsurilor dispuse și cerințelor legislației fitosanitare.
Controlul eficient al bolii presupune aplicarea concomitentă a mai multor măsuri: depistarea timpurie a plantelor suspecte și infectate, controlul vectorului, eliminarea surselor de infecție și respectarea măsurilor fitosanitare dispuse de autoritate. Ele funcționează numai împreună și numai dacă sunt aplicate la nivelul întregului areal afectat, inclusiv în plantațiile abandonate sau insuficient întreținute.
Ce trebuie să facă viticultorii
- Monitorizați și combateți vectorul Scaphoideus titanus. Momentul intervenției se stabilește după evoluția locală a populației și stadiile ei de dezvoltare, ținând cont de condițiile climatice, de particularitățile plantației și de cerințele de utilizare ale produsului de protecție a plantelor autorizat.
- Inspectați periodic plantația, în special vara, pentru identificarea simptomelor suspecte. Simptomele nu sunt însă suficiente pentru confirmarea diagnosticului.
- Îndepărtați și distrugeți plantele confirmate ca fiind infectate, conform măsurilor dispuse de autoritatea competentă. Acordați atenție deosebită vițelor abandonate sau sălbăticite din vecinătate: pot fi surse de infecție și pot întreține populațiile vectorului.
- Înființați plantațiile cu material săditor din surse autorizate, însoțit de pașaport fitosanitar și, după caz, de documentele de certificare corespunzătoare categoriei materialului.
- Nu prelevați și nu deplasați material de înmulțire din plantații în care există plante suspecte sau infectate. Orice material destinat înmulțirii trebuie să provină dintr-un circuit fitosanitar controlat.
- Sesizați oficiul fitosanitar competent atunci când identificați simptome suspecte. Suspiciunea trebuie urmată, după caz, de prelevarea probelor și de confirmarea prin diagnostic de laborator.
Semnalările din teren contează
Semnalările transmise de viticultori pot fi o sursă importantă de informații pentru supravegherea oficială. Sesizările despre plantații cu simptome suspecte sau despre areale în care există suspiciuni ajută la orientarea controalelor și la identificarea situațiilor care cer verificare în teren.
Viticultorii care observă astfel de situații sunt încurajați să transmită ce au — în special localizarea plantației și, dacă este posibil, fotografii sau alte detalii relevante — către oficiul fitosanitar competent teritorial. De acolo pot porni verificarea în teren, prelevarea de probe și analizele care confirmă sau infirmă suspiciunea.
Informațiile din teren duc astfel la o supraveghere mai bună și la o imagine mai exactă a distribuției reale a bolii. Flavescența aurie nu este o problemă limitată la o singură plantație: eficiența măsurilor depinde de aplicarea lor în tot arealul afectat, prin colaborarea dintre autoritatea fitosanitară, viticultori și ceilalți deținători sau operatori din zonă.