SIGURANȚĂ ALIMENTARĂ · REZIDUURI
Prezența unui reziduu nu înseamnă automat un risc. Contează nivelul — și limitele stabilite prin lege.
Prezența unor reziduuri ale produselor de protecție a plantelor într-un fruct, într-o legumă sau într-o cereală nu înseamnă automat că produsul respectiv este neconform sau că reprezintă un risc pentru consumator. Esențială este cantitatea identificată și dacă aceasta se încadrează în limitele stabilite de legislație.
În agricultura modernă, produsele de protecție a plantelor sunt utilizate pentru protejarea culturilor împotriva bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Pentru ca utilizarea lor să fie corectă, trebuie respectate condițiile în care fiecare produs a fost autorizat: cultura și organismul țintă, doza autorizată, numărul și intervalul aplicărilor, precum și timpul de pauză dintre ultimul tratament și recoltare.
Aceste condiții nu sunt simple recomandări. Ele fac parte din modul autorizat de utilizare a produsului și sunt stabilite astfel încât tratamentul să fie eficient, iar nivelul reziduurilor care poate rămâne în produsele agricole să respecte cerințele legale.
Ce este, de fapt, limita maximă admisă?
În comunicarea curentă este folosită frecvent formularea „limită maximă admisă” – LMA. Termenul juridic utilizat de legislația europeană este „limită maximă de reziduuri” – LMR (în engleză, Maximum Residue Level – MRL). Cele două se referă la același lucru.
LMA (LMR) reprezintă nivelul maxim legal al unui reziduu care poate fi prezent într-un aliment sau într-un produs destinat hranei animalelor. Valorile sunt exprimate, de regulă, în miligrame de reziduu pe kilogram de produs – mg/kg.
Limitele sunt stabilite la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul (CE) nr. 396/2005 privind conținuturile maxime de reziduuri. Ele sunt aprobate de Comisia Europeană, pe baza evaluării științifice realizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).
Limita nu este stabilită arbitrar. Ea pornește de la bunele practici agricole, adică de la utilizarea autorizată și corectă a unui produs de protecție a plantelor, și este evaluată astfel încât expunerea consumatorilor să rămână la un nivel sigur. Legislația europeană prevede ca limitele să fie stabilite la cel mai redus nivel compatibil cu buna practică agricolă și cu protejarea consumatorilor, inclusiv a grupurilor vulnerabile.
Atunci când nu există o valoare specifică stabilită pentru o anumită combinație substanță–produs, se aplică o limită implicită (default) de 0,01 mg/kg, o valoare foarte redusă, situată de regulă la nivelul minim ce poate fi determinat prin analize.
De ce pot exista reziduuri chiar dacă produsul a fost folosit corect?
După aplicarea unui produs de protecție a plantelor, cantități foarte mici din substanța activă sau din produșii săi de transformare pot rămâne temporar pe sau în produsul vegetal. Aceste urme sunt denumite reziduuri.
Tocmai de aceea, pentru fiecare utilizare autorizată sunt stabilite condiții precise. Un element important este timpul de pauză, adică perioada care trebuie să treacă între ultima aplicare și recoltare. Respectarea acestuia, împreună cu doza și celelalte condiții de utilizare, contribuie la încadrarea reziduurilor în limitele stabilite.
Așadar, obiectivul nu este ca orice analiză să indice în mod obligatoriu „zero reziduuri”, ci ca, atunci când acestea sunt prezente, nivelurile identificate să respecte limitele maxime admise.
O limită diferită pentru fiecare combinație produs–substanță
Nu există o singură LMA aplicabilă tuturor fructelor și legumelor. Limitele sunt stabilite pentru combinații specifice între substanța activă și produsul agricol. De aceea, aceeași substanță poate avea o limită diferită la mere, struguri, tomate sau cereale, în funcție de utilizările autorizate și de datele rezultate din evaluare.
La nivelul Uniunii Europene, aceste limite sunt armonizate și se aplică produselor comercializate pe piața europeană, indiferent dacă provin din UE sau sunt importate din țări terțe.
Valorile pot fi consultate de oricine în baza de date oficială a Uniunii Europene (EU Pesticides Database), unde se poate căuta limita pe fiecare combinație cultură–substanță.
Ce înseamnă rezultatul unei analize?
În urma analizelor de laborator pot apărea, în principal, trei situații:
- reziduul nu este identificat sau se află sub limita de cuantificare (LOQ) — nivelul minim care poate fi măsurat prin metoda de laborator;
- reziduul este identificat, dar se încadrează în limita maximă admisă;
- nivelul identificat depășește limita maximă de reziduuri stabilită de legislație.
Este importantă și o diferență pe care publicul o cunoaște mai puțin: depășirea unei LMA reprezintă o neconformitate legală, dar nu înseamnă automat că acel produs prezintă un risc pentru sănătate. Evaluarea riscului pentru consumator este distinctă și ține cont de nivelul identificat, de toxicitatea substanței și de expunerea alimentară, prin raportare la doza zilnică acceptabilă (DZA) și la doza acută de referință (ARfD).
De ce monitorizăm reziduurile?
Analizele de laborator permit verificarea obiectivă a nivelurilor de reziduuri din produsele vegetale și a încadrării acestora în limitele maxime admise.
Prin programele de monitorizare și acțiunile tematice de control, Autoritatea Națională Fitosanitară verifică produsele vegetale și urmărește respectarea condițiilor privind utilizarea produselor de protecție a plantelor.
De reținut
Prezența unui reziduu nu înseamnă un pericol — contează nivelul și încadrarea în limită.
Limitele (LMA/LMR) sunt stabilite la nivel UE, la cel mai redus nivel compatibil cu buna practică agricolă și cu protecția consumatorului.
O depășire înseamnă neconformitate legală, nu automat un risc pentru sănătate; riscul se evaluează separat.
Respectarea produsului autorizat, a dozei, a numărului de aplicări și a timpului de pauză este cheia pentru fermieri.
Mesajul esențial este simplu: prezența unui reziduu nu trebuie confundată cu existența automată a unui pericol. Important este nivelul în care acesta este prezent, iar pentru acest lucru există limite stabilite prin legislația europeană și controale bazate pe analize de laborator.
Pentru fermieri, respectarea produsului autorizat pentru cultura și destinația respectivă, a dozei, a numărului de aplicări și a timpului de pauză reprezintă elementele esențiale pentru utilizarea corectă a produselor de protecție a plantelor.
Cadru legal și surse: Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (limite maxime de reziduuri); limitele sunt stabilite de Comisia Europeană pe baza evaluării EFSA; controalele naționale sunt realizate de Autoritatea Națională Fitosanitară prin Programul Național de Monitorizare a reziduurilor.