Limitele maxime ale reziduurilor (LMR)
Reziduurile sunt urme de produse de protecție a plantelor care pot rămâne în sau pe alimentele consumate zilnic, cum ar fi fructele, legumele, dar și produsele de origine animală. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, sunt stabilite limite maxime de reziduuri (LMR), la un nivel cât mai scăzut posibil, ținând cont de bunele practici agricole (BPA).
Aceste LMR nu reprezintă, în primul rând, standarde de sănătate, ci limite maximale care reflectă cantitatea de reziduuri ce poate rămâne în produs ca urmare a utilizării corecte și autorizate a produselor de protecție a plantelor. Depășirea unei LMR nu înseamnă automat un risc pentru sănătate, dar poate semnala că tratamentul fitosanitar nu a respectat normele de aplicare, cum ar fi utilizarea unei doze prea mari sau nerespectarea perioadei de pauză înainte de recoltare.
În România, ca în toate statele membre ale Uniunii Europene, alimentele care conțin reziduuri sub LMR-urile stabilite prin lege sunt considerate sigure pentru consumatori.
Cadrul legal
Începând cu 1 septembrie 2008, toate limitele maxime de reziduuri au fost armonizate la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul (CE) nr. 396/2005, aplicabil și în România. Acest regulament stabilește:
LMR pentru fiecare pereche substanță activă–produs alimentar;
procedurile de stabilire, modificare sau revizuire a LMR-urilor;
responsabilitățile autorităților naționale și europene privind controlul, evaluarea și supravegherea reziduurilor.
O prezentare generală a LMR-urilor în vigoare poate fi consultată în baza de date a UE privind pesticidele, disponibilă online: https://ec.europa.eu/food/plant/pesticides/eu-pesticides-database. Această bază de date permite căutarea LMR-urilor fie după substanță activă, fie după produs alimentar.
Actualizarea LMR-urilor
Stabilirea și actualizarea limitelor maxime de reziduuri reprezintă un proces continuu. Conform articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, toate LMR-urile aplicabile unei substanțe active sunt revizuite în termen de 12 luni de la decizia de aprobare sau de neaprobare a respectivei substanțe la nivel european.
Cine poate solicita stabilirea unei LMR?
O cerere de stabilire a unei LMR poate fi depusă de:
o societate din industria de produse de protecție a plantelor;
un stat membru al UE (inclusiv România, prin Autoritatea Națională Fitosanitară);
orice parte interesată care poate demonstra un interes legitim în legătură cu sănătatea umană.
Procedura de stabilire a unei LMR este descrisă în articolele 6–11 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Aceeași procedură este valabilă și pentru stabilirea toleranțelor la import, în cazul produselor alimentare provenite din afara UE.
LMR la nivel internațional
La nivel global, Codex Alimentarius (organism creat de FAO și OMS) stabilește limite maxime de reziduuri recunoscute la nivel internațional. Aceste LMR Codex sunt aplicabile în Uniunea Europeană (implicit și în România) doar dacă sunt adoptate oficial prin modificarea Regulamentului (CE) nr. 396/2005.
Codex Alimentarius
La nivel global, limitele maxime de reziduuri (LMR) sunt stabilite de Comisia Codex Alimentarius (CAC), un organism internațional creat în anii 1960 de Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ambele instituții ale Națiunilor Unite.
Totuși, CAC nu este o autoritate de reglementare: nu autorizează utilizarea produselor de protecție a plantelor și nu impune standarde obligatorii. Un LMR Codex (CXL) pentru un anumit produs fitosanitar într-un produs alimentar sau furaj este obligatoriu din punct de vedere juridic doar în acele țări care l-au adoptat în legislația lor națională. Cu alte cuvinte, CXL are caracter de recomandare internațională, fiind conceput pentru a propune un standard global de LMR, cu scopul de a elimina barierele comerciale nejustificate și de a proteja sănătatea consumatorilor.
Procedura de stabilire a unui LMR Codex
Stabilirea unui CXL urmează o procedură în 8 etape, care implică:
runde de consultări tehnice și comentarii,
reuniuni ale comitetelor Codex,
luarea deciziilor de către plenul Comisiei.
Statele membre Codex – inclusiv Uniunea Europeană și implicit România – participă activ în acest proces.
Evaluarea riscului este realizată de organismul științific consultativ JMPR (Joint FAO/WHO Meeting on Pesticide Residues), în timp ce Comitetul Codex pentru Reziduuri de Pesticide (CCPR) gestionează partea de administrare a riscurilor și contribuie la formularea deciziilor finale.
Relația dintre LMR Codex și legislația UE
În conformitate cu acordurile internaționale ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Uniunea Europeană ține cont de:
eventualele diferențe în practicile agricole autorizate în afara UE;
orice CXL existent;
…în procesul de stabilire a unui LMR la nivel european, pentru a evita apariția unor bariere comerciale nejustificate în relația cu țările terțe.
Aplicabilitatea în România și în UE
Este important de subliniat că, în România – ca stat membru al UE – LMR-urile stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 396/2005 reprezintă standardul juridic aplicabil pentru toate alimentele și furajele care se află pe piață. Chiar dacă un CXL diferă de LMR-ul stabilit de UE, acesta nu se aplică în România decât dacă este integrat în legislația europeană.
Așadar, LMR-ul UE are întotdeauna prioritate față de orice limită Codex care nu a fost formal adoptată prin modificarea Regulamentului 396/2005.
Autoritatea competentă în România pentru monitorizarea, controlul și implementarea reglementărilor privind LMR este:
Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF)
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Contact: fitosanitar@anfdf.ro