Întâlnirea anuală privind combaterea contrafacerii produselor de protecție a plantelor

WhatsApp Image 2025 10 10 at 19.29.09 1

🌿 Ionelia Gheorghiță, consilier superior în cadrul Serviciului Controlul Comercializării și Utilizării Durabile a Produselor de Protecție a Plantelor din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), a participat în perioada 9–10 octombrie 2025 la întâlnirea anuală privind combaterea contrafacerii produselor de protecție a plantelor și a comerțului ilegal, desfășurată la Serres, Grecia.

🤝 Evenimentul, organizat de CropLife Europe în colaborare cu asociațiile profesionale din statele membre, a reunit reprezentanți ai autorităților fitosanitare, ai poliției, ai vămilor și ai industriei de pesticide din România, Grecia și Bulgaria.

🎯 Scopul principal al întâlnirii a fost întărirea colaborării dintre autorități și industrie, precum și identificarea măsurilor eficiente pentru prevenirea și combaterea comerțului cu produse de protecție a plantelor ilegale și contrafăcute.

🔎 Discuțiile au evidențiat importanța unei abordări comune la nivel european, prin supraveghere riguroasă, schimb de informații și acțiuni coordonate între instituțiile naționale și organizațiile internaționale, pentru protejarea pieței, a mediului și a sănătății publice.