În ultimii ani, tot mai multe zone agricole trec prin perioade cu ploi abundente într-un timp scurt. Nu doar cantitatea de apă contează, ci și modul în care solul reușește să o preia. Atunci când solul nu mai poate infiltra apa, apar băltirile – iar de aici încep problemele pentru plante.
Ce se întâmplă când apa băltește pe teren
Pe solurile grele sau tasate, apa rămâne la suprafață sau în stratul superior al solului. Porii se umplu cu apă, iar oxigenul este „scos afară”. Rădăcinile nu mai pot respira și apare asfixierea radiculară (anoxia).
Consecințe posibile:
• rădăcinile încep să moară, mai ales la plantele tinere;
• plantele nu mai pot absorbi corect azot, fosfor, potasiu și apar simptome de carență (îngălbeniri, stagnare în creștere);
• solul se răcește, iar plantele intră într-o stare de stres prelungit.
În aceste condiții, apa nu mai este o resursă, ci devine factor de stres pentru cultură.
Apa în exces și bolile plantelor
Excesul de umiditate nu afectează doar rădăcinile, ci creează și un mediu foarte favorabil pentru anumite boli:
• „mucegaiurile de apă” (Pythium spp., Phytophthora spp.), care provoacă putregaiuri de rădăcină și căderea plăntuțelor;
• boli foliare precum septoriozele sau rugina galbenă, care au nevoie de frunze umede perioade îndelungate pentru a se extinde.
Dacă pe teren există samulastră sau buruieni care rămân verzi peste iarnă, acestea pot funcționa ca un „pod verde”: patogenii se mențin pe aceste plante și, la încălzirea vremii, presiunea de infecție asupra noilor culturi este mult mai mare.
Cum reacționează dăunătorii la băltire
Excesul de apă influențează și dăunătorii din sol. Lipsa oxigenului îi obligă să se deplaseze către stratul superficial, acolo unde rădăcinile și nodul de înfrățire sunt mai ușor de atacat.
În același timp, plantele stresate de umezeală au țesuturi mai fragile și sunt mai ușor de lezat. În anumite condiții, după retragerea apei, atacurile de dăunători pot fi chiar mai puternice în zonele care au băltit.
Ce pot face fermierii – recomandări practice
1. Identificarea zonelor cu risc
• după retragerea apei, se verifică zonele joase ale parcelei, unde băltirea a fost mai puternică;
• se urmăresc semnele de stres: plante îngălbenite, stagnare în creștere, goluri în cultură.
2. Verificarea vitalității plantelor
• se scot câteva plante din zonele afectate și se controlează nodul de înfrățire (la cereale) sau coletul;
• dacă țesutul este alb-crem și ferm, planta are șanse să își revină; dacă este maroniu și moale, planta este compromisă, iar zona respectivă va avea pierderi.
3. Îmbunătățirea drenajului
• acolo unde este posibil, se creează rigole de scurgere pentru eliminarea apei din zonele joase;
• se evită intrarea cu utilaje grele pe solul umed, pentru a nu accentua tasarea și pentru a nu agrava problemele de drenaj în anii următori.
4. Aerarea stratului superficial
• când solul permite, lucrări ușoare (grapă, prășit superficial) pot ajuta la spargerea crustei și la pătrunderea aerului în stratul unde se află rădăcinile.
5. Monitorizarea bolilor și a dăunătorilor
• după episoade de băltire, riscul de putregaiuri radiculare și de boli foliare crește;
• este importantă urmărirea buletinelor de avertizare emise de oficiile fitosanitare și consultarea specialiștilor fitosanitari înainte de aplicarea tratamentelor.
Precipitațiile abundente pot ajuta la refacerea rezervelor de apă din sol, dar, dacă solul nu drenează corect, același exces de umiditate poate duce la pierderi importante de plante și la creșterea presiunii de boli și dăunători.
Gestionarea băltirilor, protejarea structurii solului și monitorizarea atentă a culturilor după astfel de episoade sunt pași esențiali pentru a proteja sănătatea plantelor. Autoritatea Națională Fitosanitară, prin rețeaua de oficii și buletinele de avertizare, rămâne alături de fermieri în evaluarea riscurilor și în alegerea momentului potrivit pentru intervenții.