În perioada 23–26 septembrie, la București, se desfășoară cursul de instruire specifică privind regimul intern de circulație a plantelor în Uniunea Europeană, adresat inspectorilor fitosanitari din statele membre implicați în activitatea de control oficial.
Programul a inclus și o vizită aplicată la Pepiniera Pomicolă din cadrul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Băneasa, unde participanții au avut ocazia să observe în teren modul în care inspectorii fitosanitari din cadrul ANF aplică procedurile privind emiterea pașapoartelor fitosanitare.
Cursul face parte din inițiativa BTSF – Better Training for Safer Food (O formare mai bună pentru o hrană mai sigură) a Comisiei Europene, care are ca obiectiv îmbunătățirea cunoștințelor și aplicării legislației europene privind siguranța alimentară, protecția plantelor și principiul „O singură sănătate”.