Controale ANF în piețele bucureștene

ANF Obor0074

Astăzi, reprezentanții Autorității Naționale Fitosanitare au desfășurat o acțiune de control în piețele bucureștene, în cadrul celei de-a doua acțiuni tematice de control din acest an, dedicată roșiilor și castraveților românești timpurii.

Acțiunea se desfășoară în perioada 11 mai – 30 iunie și vine în completarea probelor prelevate în mod obișnuit prin Programul Național de Monitorizare.

În această etapă, ANF a suplimentat verificările cu:

• 400 de probe de tomate;

• 100 de probe de castraveți.

Scopul acestor controale este verificarea respectării condițiilor legale privind utilizarea produselor de protecție a plantelor și monitorizarea conformității produselor aflate la comercializare.

Roșiile au fost incluse cu prioritate în această acțiune deoarece, anul trecut, au înregistrat cel mai mare număr de neconformități, respectiv 23. Este vorba despre unul dintre cele mai consumate produse vegetale în sezon, motiv pentru care monitorizarea atentă rămâne importantă.

După finalizarea acestei etape dedicate tomatelor și castraveților timpurii, ANF va continua controalele în zona tomatelor printr-o nouă acțiune tematică dedicată tomatelor de sezon, cultivate în câmp.

Obiectivul ANF pentru anul 2026 este depășirea pragului de 1.000 de probe de tomate prelevate și analizate, astfel încât produsele care ajung pe piață să fie verificate cât mai riguros.

Prin aceste acțiuni, Autoritatea Națională Fitosanitară continuă monitorizarea produselor vegetale comercializate și urmărește utilizarea responsabilă a produselor de protecție a plantelor, cu respectarea legislației în vigoare.