🌾🪰🦟 În culturile de cereale de toamnă, îngălbenirea apărută în vetre, plantele rămase mici, frunzele cu dungi galbene sau roșiatice și uscarea unor plante întregi pot fi semne de viroză, nu doar efecte ale frigului sau ale carențelor nutritive. Spre deosebire de carența de azot, care afectează uniform sola, viroza apare de regulă sub formă de vetre.
Primele simptome pot apărea încă din toamnă, însă, de cele mai multe ori, pagubele devin evidente abia în primăvară, odată cu reluarea vegetației:
• frunzele încep să se îngălbenească de la vârf și de la margini;
• apar striuri galbene pe lungimea frunzei;
• plantele rămân pitice, cu creșterea blocată;
• în vetrele puternic afectate, plantele se pot usca.
Virusul BYDV este transmis de afide și de cicade. Cu cât populațiile acestora sunt mai mari, cu atât vetrele de atac pot fi mai extinse, mai ales în solele cu densitate redusă sau semănate foarte devreme.
Deși culturile se află în repaus vegetativ, s-au înregistrat perioade cu temperaturi peste media obișnuită în aproape toată țara. Aceste „ferestre calde” permit vectorilor să rămână activi sau să își reia activitatea mult mai devreme decât într-o iarnă obișnuită.
Februarie și martie sunt luni critice, în care simptomele BYDV (Barley Yellow Dwarf Virus) devin tot mai evidente, pe măsură ce plantele reiau vegetația.
Deși nu există tratamente pentru combaterea virusului, controlul vectorilor în „ferestrele calde” din februarie-martie poate limita extinderea vetrelor afectate către zonele sănătoase ale culturii.
Ce pot face fermierii:
🧐 monitorizarea atentă a culturilor pentru depistarea afidelor și a cicadelor;
🧪 aplicarea la timp a tratamentelor cu insecticide în vegetație, în funcție de gradul de infestare, pentru a opri vectorii înainte de răspândirea virusului;
🕒 respectarea epocii optime de semănat și evitarea semănatului prea timpuriu.
Un control bun al vectorilor înseamnă culturi mai puțin afectate de BYDV și pierderi mai reduse la recoltă. 🌱
#NoiSuntemANF #ProtecțiaPlantelor #ANFRomania #Fitosanitar2026