Atacurile de dฤunฤtori ศi bolile plantelor rฤmรขn unele dintre cele mai mari temeri ale fermierilor, mai ales รฎntr-un context climatic tot mai imprevizibil. De multe ori, รฎn lipsa unor avertizฤri emise รฎn timp util, tratamentele se aplicฤ โpreventivโ: uneori ajutฤ, alteori รฎnseamnฤ doar costuri รฎn plus, fฤrฤ un beneficiu real sau chiar dฤuneazฤ.
Autoritatea Naศionalฤ Fitosanitarฤ (ANF) dezvoltฤ un sistem integrat de monitorizare ศi avertizare timpurie a atacurilor de boli ศi dฤunฤtori, finanศat prin Proiectul RAPID โ โPrevenirea ศi Reducerea Poluฤrii din Spaศiul Rural รฎn Romรขniaโ al Ministerului Mediului, Apelor ศi Pฤdurilor, derulat cu sprijinul Bฤncii Mondiale. Scopul este ca fermierii sฤ primeascฤ alerte precise, la momentul potrivit, personalizate atรขt pe parcele, cรขt ศi pe culturi.
โScopul nostru este sฤ furnizฤm fermierilor date ศi informaศii exacte, astfel รฎncรขt sฤ facem trecerea de la tratamente aplicate ยซca sฤ fim siguriยป la tratamente fฤcute doar atunci cรขnd existฤ un risc real, confirmat รฎn cรขmp, รฎn urma unei avertizฤri personalizate emise de sistemul ANF. Sistemul de avertizare timpurie este un pas important รฎn aceastฤ direcศieโ, explicฤ Romeo ศoldea, director general al Autoritฤศii Naศionale Fitosanitare.
Un โmedicamentโ necesar, dar cu douฤ tฤiศuri
Produsele de protecศie a plantelor rฤmรขn esenศiale pentru asigurarea producศiilor agricole. Aplicate corect, pot reduce pierderile provocate de dฤunฤtori ศi boli pรขnฤ la niveluri gestionabile. Pe de altฤ parte, fiecare tratament รฎnseamnฤ:
โขโ โ expunere a operatorilor la substanศe chimice;
โขโ โ impact potenศial asupra biodiversitฤศii;
โขโ โ costuri semnificative pentru fermieri (produs, manoperฤ, utilaje, combustibil);
โขโ โ treceri suplimentare pe teren, care duc la tasarea solului.
โEste clar cฤ, รฎn 2026, รฎn condiศiile pedoclimatice actuale ศi ale contextului economic ศi ecologic dat de apartenenศa Romรขniei la Uniunea Europeanฤ, nu putem vorbi despre o agriculturฤ competitivฤ fฤrฤ tratamente fitosanitare. Aceste tratamente รฎnsฤ trebuie aplicate cu mฤsurฤ, doar รฎn momentele justificate tehnic. Agricultura modernฤ รฎnseamnฤ decizii bazate pe date, nu pe reflex sau pe teamฤโ, subliniazฤ Romeo ศoldea.
De la buletine de avertizare emise la nivel judeศean la avertizฤri personalizate pentru fiecare parcelฤ ศi culturฤ
รn trecut, ANF emitea buletine de avertizare la nivel naศional, iar รฎn ultimii ani acestea au fost emise รฎn principal la nivel judeศean, prin oficiile fitosanitare. Noul sistem de avertizare timpurie merge un pas mai departe: รฎศi propune sฤ aducฤ avertizarea cรขt mai aproape de fermier, la nivel de parcelฤ ศi culturฤ.
Prin fondurile Proiectului RAPID, este dezvoltatฤ o aplicaศie informaticฤ ce va putea transmite notificฤri รฎn funcศie de amplasarea parcelelor fermierilor รฎnscriศi la APIA, care รฎศi vor รฎncฤrca รฎn aplicaศie codul de identificare. Fermierii care nu sunt รฎnscriศi la APIA vor putea primi, la rรขndul lor, alerte la nivel de UAT sau judeศ, astfel รฎncรขt avertizฤrile sฤ fie adaptate cรขt mai bine condiศiilor locale.
Pentru a putea emite buletine de avertizare timpurie, legฤm รฎntre ele trei tipuri de informaศii:
baza de date APIA (fermieri, parcele ศi culturi), datele meteo transmise de ANM prin staศiile meteo agricole ศi baza de date a ANF, unde sunt trecute culturile, bolile ศi dฤunฤtorii care le pot afecta ศi condiศiile รฎn care apar.
Pentru a avea acces la aceste date, au fost รฎncheiate acorduri de colaborare รฎntre ANF ศi MMAP, APIA ศi ANM.
รn acest moment, ne aflฤm รฎn etapa de selecศie a ofertanศilor. Pรขnฤ acum, ศi-au exprimat interesul 8 entitฤศi, dintre care 5 au fost selectate pe lista scurtฤ.
Cum va funcศiona avertizarea timpurie
Noul sistem va integra automat:
โขโ โ date meteo (temperaturi, precipitaศii, umiditate etc.);
โขโ โ amplasarea ศi caracteristicile parcelelor declarate la APIA;
โขโ โ modelele biologice ศi fitosanitare utilizate de ANF ศi de reศeaua sa de oficii.
Pe baza acestor informaศii, sistemul va putea estima momentele รฎn care existฤ condiศii favorabile pentru apariศia unor boli sau dฤunฤtori-cheie ศi va genera:
โขโ โ avertizฤri ศi buletine de atenศionare pentru fermieri;
โขโ โ mesaje de alertฤ cฤtre autoritฤศile locale;
โขโ โ recomandฤri orientative privind mฤsurile de prevenire ศi combatere, inclusiv produse de protecศie a plantelor autorizate pentru cultura ศi organismul vizat.
โAvertizฤrile vor ajunge la fermieri prin email ศi prin aplicaศia mobilฤ, รฎn timp real, cu referire la cultura ศi parcela lor. Autoritฤศile locale vor primi, la rรขndul lor, alerte ศi buletine de avertizare prin email, pentru a putea coordona mฤsuri de prevenire ศi combatere la nivel local.โ
Mai puศine tratamente โdupฤ urecheโ, intervenศii mai bine ศintite
Prin acest sistem, ANF รฎศi propune sฤ reducฤ numฤrul tratamentelor aplicate fฤrฤ o justificare fitosanitarฤ clarฤ. Fermierii vor putea decide:
โข dacฤ este necesar sฤ intervinฤ;
โข cรขnd este momentul optim pentru tratament;
โข ce zonฤ este cu adevฤrat afectatฤ sau expusฤ riscului.
โRezultatul pe care รฎl urmฤrim este dublu: pe de o parte, sฤ protejฤm mai bine culturile, intervenind la timp, iar pe de altฤ parte, sฤ reducem presiunea de tratamente acolo unde nu este nevoie. Fermierii vor putea aplica tratamente doar cรขnd ศi unde va fi cazul ศi doar pentru situaศiile identificate clar de sistemโ, rezumฤ Romeo ศoldea.
Noul sistem integrat de avertizare timpurie este gรขndit ca un instrument practic, adaptat fermelor romรขneศti, care sฤ conecteze datele ศtiinศifice, observaศiile din teren ศi informaศiile meteo รฎntr-un singur flux. รn final, miza este aceeaศi pentru toศi: culturi mai bine protejate, costuri mai bine controlate ศi o utilizare mai responsabilฤ a produselor de protecศie a plantelor.
๐ฟ Atacurile de dฤunฤtori ศi bolile plantelor rฤmรขn unele dintre cele mai mari temeri ale fermierilor, mai ales รฎntr-un context climatic tot mai imprevizibil. De multe ori, รฎn lipsa unor avertizฤri emise รฎn timp util, tratamentele se aplicฤ โpreventivโ: uneori ajutฤ, alteori รฎnseamnฤ doar costuri รฎn plus, fฤrฤ un beneficiu real sau chiar dฤuneazฤ.
Autoritatea Naศionalฤ Fitosanitarฤ (ANF) dezvoltฤ un sistem integrat de monitorizare ศi avertizare timpurie a atacurilor de boli ศi dฤunฤtori, finanศat prin Proiectul RAPID โ โPrevenirea ศi Reducerea Poluฤrii din Spaศiul Rural รฎn Romรขniaโ al Ministerului Mediului, Apelor ศi Pฤdurilor, derulat cu sprijinul Bฤncii Mondiale. Scopul este ca fermierii sฤ primeascฤ alerte precise, la momentul potrivit, personalizate atรขt pe parcele, cรขt ศi pe culturi.
โ๐๐๐๐๐ข๐ ๐๐๐ ๐ก๐๐ข ๐๐ ๐ก๐ ๐ ๐ฬ ๐๐ข๐๐๐๐ง๐ฬ๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐๐ก๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐กฬฆ๐๐ ๐๐ฅ๐๐๐ก๐, ๐๐ ๐ก๐๐๐ ๐ฬ๐๐๐ฬ๐ก ๐ ๐ฬ ๐๐๐๐๐ ๐ก๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐ ๐ก๐๐๐ก๐๐๐๐๐ก๐ ๐๐๐๐๐๐๐ก๐ ยซ๐๐ ๐ ๐ฬ ๐๐๐ ๐ ๐๐๐ข๐๐ยป ๐๐ ๐ก๐๐๐ก๐๐๐๐๐ก๐ ๐๐ฬ๐๐ข๐ก๐ ๐๐๐๐ ๐๐ก๐ข๐๐๐ ๐๐ฬ๐๐ ๐๐ฅ๐๐ ๐ก๐ฬ ๐ข๐ ๐๐๐ ๐ ๐๐๐๐, ๐๐๐๐๐๐๐๐๐ก ๐ฬ๐ ๐๐ฬ๐๐, ๐ฬ๐ ๐ข๐๐๐ ๐ข๐๐๐ ๐๐ฃ๐๐๐ก๐๐ง๐ฬ๐๐ ๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐ง๐๐ก๐ ๐๐๐๐ ๐ ๐๐ ๐ ๐๐ ๐ก๐๐๐ข๐ ๐ด๐๐น. ๐๐๐ ๐ก๐๐๐ข๐ ๐๐ ๐๐ฃ๐๐๐ก๐๐ง๐๐๐ ๐ก๐๐๐๐ข๐๐๐ ๐๐ ๐ก๐ ๐ข๐ ๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐ก๐๐๐ก ๐ฬ๐ ๐๐๐๐๐ ๐ก๐ฬ ๐๐๐๐๐๐กฬฆ๐๐โ, explicฤ Romeo ศoldea, director general al Autoritฤศii Naศionale Fitosanitare.
Produsele de protecศie a plantelor rฤmรขn esenศiale pentru asigurarea producศiilor agricole. Aplicate corect, pot reduce pierderile provocate de dฤunฤtori ศi boli pรขnฤ la niveluri gestionabile. Pe de altฤ parte, fiecare tratament รฎnseamnฤ:
โขโ โ expunere a operatorilor la substanศe chimice;
โขโ โ impact potenศial asupra biodiversitฤศii;
โขโ โ costuri semnificative pentru fermieri (produs, manoperฤ, utilaje, combustibil);
โขโ โ treceri suplimentare pe teren, care duc la tasarea solului.
โ๐ธ๐ ๐ก๐ ๐๐๐๐ ๐๐ฬ, ๐ฬ๐ 2026, ๐ฬ๐ ๐๐๐๐๐๐กฬฆ๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐๐๐ก๐๐๐ ๐๐๐ก๐ข๐๐๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐๐ ๐๐๐๐ก๐๐ฅ๐ก๐ข๐๐ข๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐๐ก ๐๐ ๐๐๐๐๐ก๐๐๐๐๐กฬฆ๐ ๐ ๐๐๐ฬ๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐๐๐ข๐๐๐ ๐ธ๐ข๐๐๐๐๐๐๐ฬ, ๐๐ข ๐๐ข๐ก๐๐ ๐ฃ๐๐๐๐ ๐๐๐ ๐๐๐ ๐ ๐๐๐๐๐๐ข๐๐ก๐ข๐๐ฬ ๐๐๐๐๐๐ก๐๐ก๐๐ฃ๐ฬ ๐๐ฬ๐๐ฬ ๐ก๐๐๐ก๐๐๐๐๐ก๐ ๐๐๐ก๐๐ ๐๐๐๐ก๐๐๐. ๐ด๐๐๐ ๐ก๐ ๐ก๐๐๐ก๐๐๐๐๐ก๐ ๐ฬ๐๐ ๐ฬ ๐ก๐๐๐๐ข๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐ก๐ ๐๐ข ๐๐ฬ๐ ๐ข๐๐ฬ, ๐๐๐๐ ๐ฬ๐ ๐๐๐๐๐๐ก๐๐๐ ๐๐ข๐ ๐ก๐๐๐๐๐๐ก๐ ๐ก๐โ๐๐๐. ๐ด๐๐๐๐๐ข๐๐ก๐ข๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐ฬ ๐ฬ๐๐ ๐๐๐๐๐ฬ ๐๐๐๐๐ง๐๐ ๐๐๐ง๐๐ก๐ ๐๐ ๐๐๐ก๐, ๐๐ข ๐๐ ๐๐๐๐๐๐ฅ ๐ ๐๐ข ๐๐ ๐ก๐๐๐๐ฬโ, subliniazฤ Romeo ศoldea.
๐ซ๐ ๐ก๐ ๐๐ช๐๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐ซ๐๐ง๐๐๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐ ๐ก๐ ๐๐๐๐๐ ๐๐ช๐ ๐๐ฬฆ๐๐๐ฃ ๐ก๐ ๐๐ซ๐๐ง๐๐๐๐ฬ๐๐ ๐ฅ๐๐ง๐๐ค๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐ฅ๐๐ฃ๐๐ง๐ ๐๐๐๐๐๐ง๐ ๐๐๐๐๐๐ก๐ฬ ๐ฬฆ๐ ๐๐๐ก๐๐ช๐๐ฬ.
รn trecut, ANF emitea buletine de avertizare la nivel naศional, iar รฎn ultimii ani acestea au fost emise รฎn principal la nivel judeศean, prin oficiile fitosanitare. Noul sistem de avertizare timpurie merge un pas mai departe: รฎศi propune sฤ aducฤ avertizarea cรขt mai aproape de fermier, la nivel de parcelฤ ศi culturฤ.
Prin fondurile Proiectului RAPID, este dezvoltatฤ o aplicaศie informaticฤ ce va putea transmite notificฤri รฎn funcศie de amplasarea parcelelor fermierilor รฎnscriศi la APIA, care รฎศi vor รฎncฤrca รฎn aplicaศie codul de identificare. Fermierii care nu sunt รฎnscriศi la APIA vor putea primi, la rรขndul lor, alerte la nivel de UAT sau judeศ, astfel รฎncรขt avertizฤrile sฤ fie adaptate cรขt mai bine condiศiilor locale.
Pentru a putea emite buletine de avertizare timpurie, legฤm รฎntre ele trei tipuri de informaศii:
baza de date APIA (fermieri, parcele ศi culturi), datele meteo transmise de ANM prin staศiile meteo agricole ศi baza de date a ANF, unde sunt trecute culturile, bolile ศi dฤunฤtorii care le pot afecta ศi condiศiile รฎn care apar.
Pentru a avea acces la aceste date, au fost รฎncheiate acorduri de colaborare รฎntre ANF ศi MMAP, APIA ศi ANM.
รn acest moment, ne aflฤm รฎn etapa de selecศie a ofertanศilor. Pรขnฤ acum, ศi-au exprimat interesul 8 entitฤศi, dintre care 5 au fost selectate pe lista scurtฤ.
๐ช๐ช๐ ๐๐ ๐๐๐ฃ๐๐ฉฬฆ๐๐ค๐๐ ๐๐๐๐๐ฉ๐๐ฏ๐๐ง๐๐ ๐ฉ๐๐ข๐๐ช๐๐๐
Noul sistem va integra automat:
โขโ โ date meteo (temperaturi, precipitaศii, umiditate etc.);
โขโ โ amplasarea ศi caracteristicile parcelelor declarate la APIA;
โขโ โ modelele biologice ศi fitosanitare utilizate de ANF ศi de reศeaua sa de oficii.
Pe baza acestor informaศii, sistemul va putea estima momentele รฎn care existฤ condiศii favorabile pentru apariศia unor boli sau dฤunฤtori-cheie ศi va genera:
โขโ โ avertizฤri ศi buletine de atenศionare pentru fermieri;
โขโ โ mesaje de alertฤ cฤtre autoritฤศile locale;
โขโ โ recomandฤri orientative privind mฤsurile de prevenire ศi combatere, inclusiv produse de protecศie a plantelor autorizate pentru cultura ศi organismul vizat.
โ๐ด๐ฃ๐๐๐ก๐๐ง๐ฬ๐๐๐๐ ๐ฃ๐๐ ๐๐๐ข๐๐๐ ๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐กฬฆ๐๐ ๐๐๐๐๐๐ฬ, ๐ฬ๐ ๐ก๐๐๐ ๐๐๐๐, ๐๐ข ๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐๐ข๐๐ก๐ข๐๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐๐. ๐ด๐ข๐ก๐๐๐๐ก๐ฬ๐กฬฆ๐๐๐ ๐๐๐๐๐๐ ๐ฃ๐๐ ๐๐๐๐๐, ๐๐ ๐๐ฬ๐๐๐ข๐ ๐๐๐, ๐๐๐๐๐ก๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐ข๐๐๐ก๐๐๐ ๐๐ ๐๐ฃ๐๐๐ก๐๐ง๐๐๐ ๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐, ๐๐๐๐ก๐๐ข ๐ ๐๐ข๐ก๐๐ ๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐๐ฬ๐ ๐ข๐๐ ๐๐ ๐๐๐๐ฃ๐๐๐๐๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐๐๐๐๐ก๐๐๐ ๐๐ ๐๐๐ฃ๐๐ ๐๐๐๐๐.โ
๐ด๐๐ ๐๐ช๐ฬฆ๐๐๐ ๐ฉ๐๐๐๐๐๐๐๐ฉ๐ โ๐๐๐ฅ๐ฬ ๐๐ง๐๐๐๐โ, ๐๐๐ฉ๐๐ง๐๐๐๐ฉฬฆ๐๐ ๐ข๐๐ ๐๐๐ฃ๐ ๐ฬฆ๐๐๐ฉ๐๐ฉ๐
Prin acest sistem, ANF รฎศi propune sฤ reducฤ numฤrul tratamentelor aplicate fฤrฤ o justificare fitosanitarฤ clarฤ. Fermierii vor putea decide:
โข dacฤ este necesar sฤ intervinฤ;
โข cรขnd este momentul optim pentru tratament;
โข ce zonฤ este cu adevฤrat afectatฤ sau expusฤ riscului.
โ๐ ๐๐ง๐ข๐๐ก๐๐ก๐ข๐ ๐๐ ๐๐๐๐ ๐ฬ๐ ๐ข๐๐๐ฬ๐๐๐ ๐๐ ๐ก๐ ๐๐ข๐๐๐ข: ๐๐ ๐๐ ๐ ๐๐๐๐ก๐, ๐ ๐ฬ ๐๐๐๐ก๐๐๐ฬ๐ ๐๐๐ ๐๐๐๐ ๐๐ข๐๐ก๐ข๐๐๐๐, ๐๐๐ก๐๐๐ฃ๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐ก๐๐๐, ๐๐๐ ๐๐ ๐๐ ๐๐๐ก๐ฬ ๐๐๐๐ก๐, ๐ ๐ฬ ๐๐๐๐ข๐๐๐ ๐๐๐๐ ๐๐ข๐๐๐ ๐๐ ๐ก๐๐๐ก๐๐๐๐๐ก๐ ๐๐๐๐๐ ๐ข๐๐๐ ๐๐ข ๐๐ ๐ก๐ ๐๐๐ฃ๐๐๐. ๐น๐๐๐๐๐๐๐๐ ๐ฃ๐๐ ๐๐ข๐ก๐๐ ๐๐๐๐๐๐ ๐ก๐๐๐ก๐๐๐๐๐ก๐ ๐๐๐๐ ๐๐ฬ๐๐ ๐ ฬฆ๐ ๐ข๐๐๐ ๐ฃ๐ ๐๐ ๐๐๐ง๐ข๐ ๐ ฬฆ๐ ๐๐๐๐ ๐๐๐๐ก๐๐ข ๐ ๐๐ก๐ข๐๐กฬฆ๐๐๐๐ ๐๐๐๐๐ก๐๐๐๐๐๐ก๐ ๐๐๐๐ ๐๐ ๐ ๐๐ ๐ก๐๐โ, rezumฤ Romeo ศoldea.